Federația Română de Tenis a anunțat componența echipei de Cupa Davis care va reprezenta România la Wels, în meciul din deplasare cu Austria (15-17 septembrie), contând pentru primul tur al play-offului de menținere în Grupa I, zona Europa/Africa. Alături de cei patru titulari, Dragoș Dima, Nicolae Frunză, Bogdan Borza și Horia Tecău, va face deplasarea și un jucător-surpriză. La nici 16 ani, Filip Cristian Jianu va fi prezent în premieră alături de echipa de Cupa Davis. În luna iulie a acestui an, tenismanul de la Dinamo a fost cel mai tânăr jucător din clasamentul mondial ATP (locul 1523). Povestea lui este una interesantă, cuminte și promițătoare.
Vedetă la numai 4 ani, într-o reclamă TV
Filip a fost vedetă înainte de a merge la școală. La 4 ani și jumătate a apărut într-o reclamă tv care a rămas celebră prin replica „Zboară puiule, zboară!”. Povestea reclamei este extrem de interesantă. La casting a fost selectat un grup de copii mai mari de vârstă, dar regizorul, un olandez, l-a ochit imediat pe micuțul cu părul blond și ochii albaștri, care se afla acolo întâmplător. Au urmat filmări de noapte și o prestație mult peste nivelul vârstei. Atunci a câștigat primii bani din carieră.
Anii au trecut, iar puiuțul de atunci s-a transformat într-un vultur. Adolescentul a prins aripi puternice și vrea să zboare sus. Îi plac provocările, se hrănește cu victorii și vise frumoase, dar mai presus de orice a ajuns, la 15 ani și 9 luni, cel mai tânăr jucător din clasamentul mondial al tenisului profesionist, conform ierarhiei ATP din luna iulie 2017.
Foto dreapta: Filip, alături de mama sa, Andreea
Carieră vegheată de gigantul IMG
Tenisul românesc nu a dus niciodată lipsă de talente la nivelul tinerei generații. Medaliile obținute la europenele de junori, la Orange Bowl, la „Petit As” sau prin alte turnee juvenile nu au fost însă trambulinele necesare și așteptate către tenisul mare. Mulți jucători și jucătoare s-au pierdut pe drum, în principal din lipsă de susținere. Nu este însă cazul lui Filip Jianu, un jucător ce are toate premisele pentru a-și îndeplini visul, acela de a ajunge între primii 10 jucători din lume. Are un partener tehnic pentru echipament, are unul pentru rachetele de joc. Din umbră îl veghează una dintre cele mai mari companii de management din lume în materie de tenis, IMG, care îl așteaptă să facă pasul către Pro”s. Până atunci i-a facilitat tânârului jucător român o bursă de trei ani la IMG Bollettieri Tennis Academy din SUA. Pe lângă aceste plase de siguranță, Filip mai beneficiază de un suport fantastic: o companie internațională din România i-a oferit un contract pe viață, prin care i se asigură tot ce e legat de tenis: antrenor, pregătire, participare la turnee etc. Liniște, servește Filip!
A început în joacă, la grădiniță
La nici 16 ani, CV-ul lui Filip Jianu arată ca un răboj înțesat cu fapte bune, șase pagini pline de activitatate profesională rodnică. A început tenisul în joacă, pe când era la grădinița Kids Club din centrul Bucureștiului, situată undeva pe Kiseleff. În paralel a făcut și înot, dar la 7-8 ani a rămas cu racheta. „Primul meu antrenor: Valentin Mitrea, la TC Cris”, este prima însemnare din CV-ul tânărului jucător, singura din 2008. Anul următor, de asemenea o singură frază: „Am continuat să-mi îmbunătățesc abilitățile tehnice și fizice”. În 2010 s-a transferat la Dinamo – antrenor Diane Samungi, și au început să apară primele podiumuri.
Până la 13 ani, câștigase tot ce se putea câștiga la categoria lui de vârstă, titluri naționale, cupe, trofee. Anul 2014 l-a încheiat pe locul numărul 1 în clasamentul FR de Tenis la categoria de vârstă 14 ani, după o avalanșă de turnee în țară și în străinătate.
În tenis, există două praguri importante la nivel de juniori. Primul este la 14 ani, al doilea la 16-17 ani. Filip l-a depășit pe primul din elan, cu evoluții solide. Acum se pregătește să-l sară și pe al doilea, la fel de natural. Dacă va ieși întărit și din acest prag, viitorul lui în tenis va curge mult mai lin.
În 2015, la 14 ani, Filip Jianu a avut prima explozie: vicecampion european U14 de simplu la Plzen (Cehia), primul turneu ITF din carieră jucat – grad 5 (sferturi de finală, București), dar și o mulțime de locuri 1 și 2 la turnee Tenis Europe 14. Nu s-a mulțumit însă cu atât, a îndrăznit să atace și turneele de 16 ani, experiență ce i-a adus două podiumuri, la Constanța și în Luxemburg.
Performanța de la Europene i-a adus și bursa de la IMG Bollettieri Academy. Până la 18 ani, Filip are ocazia să facă stagii de pregătire în Florida, pe aceleași terenuri bătătorite de mingile schimbate de Agassi, Serena Williams și toți greii tenisului mondial. În mod obișnuit, un abonament anual la „Bollettieri” costă în jur de 80.000 de dolari. Filip se antrenează gratis, pentru că un ochi profesionist a văzut în el un viitor mare campion.
Pariul lui Victor Angelescu de la APS Holding
Poarta performanței, larg deschisă în 2015, i-a adus și contractul care îi poate asigura cariera. Victor Angelescu, un mare iubitor de tenis, Director General pe România al APS Holding, o companie internațională care activează în zona de investiții imobiliare și pe piețele financiari, a decis să investească în doi juniori din tenisul românesc, o fată și un băiat. „Eu sunt pasionat de tenis, joc și eu, la nivel de amator, și acum mai bine un an am făcut un pariu simplu cu antrenorul și prietenul meu, aleg doi jucători de până în 14 ani, le ofer ce le trebuie, și sunt convins că până pe la 20-22 de ani vor ajunge între primii 30 de jucători ai lumii. Sincer, eu îmi doresc, la băieți, ca jucătorul meu să fie mai bine clasat decât Andrei Pavel, singurul român care a intrat în Top 20 de la Ilie Năstase încoace, iar la fete, etalonul meu este Simona Halep. Vreau ca ea să fie acolo sus-sus de tot”, declara Victor Angelescu pentru frt.ro. Cei doi copii aleși: Filip Jianu și Smaranda Corneanu.
Ce înseamnă aceste contracte? Explică Victor Angelescu: ” Este vorba despre un contract de sponsorizare, făcut pe toată durata carierei lor. În momentul în care am semnat eu m-am obligat să achit de la un antrenor particular până la ultima minge pe care o consumă. Apoi am stabilit un buget, pe care îl discutăm la începutul fiecărui an – este un buget realist, pe care îl putem depăși doar cu motiv întemeiat. Înainte de a semna am avut și câteva cerințe obligatorii și sunt un norocos, pentru că am dat peste niște părinți deschiși la minte care își iubesc copiii dar știu și ce trebuie să facă dacă vor să-i ajute. Astfel, prima condiție a fost ca ei să aibă antrenor personal, unul care să meargă cu ei la turnee, și să îi antreneze numai pe ei. Apoi, a doua condiție a fost să aibă un Life Coach – eu nu-l numesc psiholog pentru că în România toată lumea fuge de psiholog și dacă tu te duci zice că ești nebun – plus că este o persoană care să te sfătuiască nu numai în tenis, ci și în viața de zi cu zi. De unde și denumirea de Life Coach. Sună mai aproape de adevărata lui menire. Apoi să aibă un preparator fizic, dacă nu unul personal, măcar să lucreze tot timpul cu același și un nutriționist. Practic, să aibă același tip de echipă pe care îl are un jucător de Top 10″.
Primele puncte ATP – la Curtea de Argeș
Filip și-a continuat ascensiunea în 2016 și 2017, în paralel cu îmbunătățirea pregătirii fizice și a diversificării planului tehnico-tactic. În CV-ul său au început să apară victoriile în turnee ITF, mai întâi cele de gradul 5, dar pe listă s-a adăugat un succes rar pentru un jucător de 15 ani și câteva luni: locul 1 la simplu în turneul ITF grad 2 „Plovdiv Cup 2017”, Bulgaria. O competiție în care toți jucătorii acceptați pe tablou erau clasați între primii 200 ITF. A venit și primul turneu de seniori jucat – locul 2 la simplu „Trofeul Tennis Revolution – București”, dar și primele puncte ATP. Performanța, care va rămâne ca reper de suflet în cariera lui Filip, a fost consemnată la Turneul Futures de 15.000 de dolari de la Curtea de Argeș, desfășurat la finele lunii iunie. Filip a ajuns până în sferturile de finală după ce a depășit în turul 2 un italian de 27 de ani, Claudio Fortuna, clasat pe 530 ATP. Cele două puncte câștigate la Curtea de Argeș i-au permis să devină cel mai tânăr jucător în lume, clasat ATP, în luna iulie.
Filip Jianu va împlini 16 ani în luna septembrie, dar deja calcă apăsat peste al doilea prag important din cariera unui tânăr jucător de tenis. La 16-17 ani, va căuta provocări tot mai sus, pentru că nivelul vârstei i le va refuza. Bine consiliat, cu o echipă puternică în jurul său, Filip Jianu are toate șansele de a-și împlinească visul, dacă pașii pe care-i va face în continuare vor fi cei corecți și nu vor căuta să sară prea repede etapele. Un vis care se conturează neechivoc, din primele rânduri ale CV-ului său: „Obiectivul meu este să devin un jucător profesionist de tenis de câmp, să câștig turnee de Grand Slam, Top 10 ATP”.
Liniște, servește Filip!
Clasament ATP 1 iulie 2017 – cei mai tineri jucători
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER